Fotografia de nou-născut la bebeluș acasă
Introducerea bebelușului tău în noul univers pe care noi îl numim cu ușurință “viață obișnuită” are loc treptat. Mai întâi, descoperă multitudinea de senzații, emoții și mirosuri care îl înconjoară. Apoi se familiarizează cu noua sa casă, cu membrii familiei și cei mai apropiați dintre prieteni. Abia ulterior urmează introducerea în lumea “cea mare”, o lume pe care o va descoperi pas cu pas. Fiecare etapă din această călătorie este importantă, dar mai ales primele luni din viață atunci când schimbările fizice ale bebelușul vostru sunt vizibile de la o zi la alta. Nu lăsați ca aceste momente să treacă fără să le transpuneți pe “film”. Noi, Corina și Andrei, echipa Visual Stories, vă încurajăm să optați pentru fotografia de nou-născut la bebeluș acasă.
Grija pentru bebelușul tău, pe primul plan
Îi acordăm bebelușului toată grija și atenția noastră. Se va simți ocrotit, iubit și liniștit pe parcursul întregii ședințe foto newborn. Prioritatea noastră va fi mereu confortul și deplina siguranță a tuturor membrilor familiei într-un mediu familiar și călduros cum doar acasă poate fi.
Fotografia de bebeluș prezintă anumite particularități cărora noi le acordăm o deosebită atenție. Lumina este un aspect foarte important, datorită pielii delicate a bebelușului. Apoi, zgomotul de fundal trebuie redus la minimum. Temperatura este un alt factor ce trebuie atent monitorizat. În cadrul ședințelor foto, ne place să fim atenți chiar și la cele mai mici detalii pentru ca atmosfera generală să fie una intimă, primitoare și, totodată, relaxantă pentru toți cei prezenți.
Dragostea începe acasă
Acasă este piatra de temelie a unei familii. Este locul în care iubiți și vă simțiți iubiți, în care puteți să fiți voi înșivă, fără constrângeri și prejudecăți. Cu atât mai mult, este primul spațiu pe care bebelușul vostru îl va cunoaște și în care se va simți pe deplin iubit și protejat. Pe tot parcursul vizitei Visual Stories, vă asigurăm că liniștea și căldura familiei nu va fi perturbată, la fel și intimitatea voastră.
Alături de mama și tata, sau singur în cadru, asociam câteva piese de recuzită minimale pentru ca bebelușul vostru să radieze de frumusețea și de căldura pe care doar un nou-născut le poate exprima în primele lui luni de viață. Fără a pierde focusul pus pe micuț, vom scoate în evidență grija pe care i-o purtați și dragostea de care se va bucura în fiecare secundă din viața lui.