Botezul micutei Anna Nadine | A story to be told
A story to be told… Viața este o poveste formată din mii, sute de mii, miliarde de povești…Detaliu cu detaliu, expresie cu expresie, cadru cu cadru, noi spunem povestea unică a evenimentului tău. Astăzi vă prezentăm o feerie de imagini, de emoții, de trăiri și gânduri, cuprinse într-un tablou de poveste – botezul micutei Anna Nadine.
O lume minunată, lumea Annei Nadine
Botezul micuței Anna Nadine a fost o provocare și experiență inedită deopotrivă. Micuța face parte dintr-o familie cu părinți de religii distincte, ortodoxă și reformată. Astfel, Sfânta Taină a Botezului s-a derulat de două ori, conform cutumelor fiecărei religii în parte. Iar bucuria, împlinirea și emoțiile au fost de două ori mai mari.
Voia bună a continuat pe terasa Grand Hotel Italia, într-o ambianţă intimă şi veselă. Decorul din baloane roz şi ursuleți de pluş au alcătuit un cadru de poveste, așa cum ne dorim ca viața micuței Anna Nadine să fie mereu de acum înainte. Cu multă atenţie şi deschidere, am imortalizat fiecare moment important din cadrul ceremoniilor şi am surprins limbajul universal al emoţiilor, prezent indiferent de cadrul în care Anna Nadine a fost prezentă. Iar Anna Nadine a strălucit pur şi simplu!
Ne-am asigurat că nicio prezenţă nu a rămas neremarcată. Şi pentru că vorbim despre prezenţe remarcante, în proximitatea terasei l-am regăsit pe creatorul de modă Cătălin Botezatu, o figură atât de iubită de camerele de fotografiat, dar şi de invitaţii. Acesta ne-a făcut bucuria de a fi părtaş la povestea botezului micuţei Anna Nadine.
Puteţi vedea în imaginile de mai jos cum arată o amintire pentru o viaţă!
Fotograful, un paradox
Care este rolul unui fotograf? De a fi un martor tăcut, ce suprinde realitatea cu acuratețe? Sau de a fi un creator, un artist ce pictează în imagini lumea suprinsă prin intermediul lentilei?
Ne place să credem că ambele răspunsuri sunt corecte. Și mergem chiar mai departe și spunem că un fotograf este parte din familie. Ne dorim ca toți cei pe care îi fotografiem să simtă încrederea, susținerea, emoția, grija noastră pe tot parcursul evenimentului și să își dea voie să fie liberi, să trăiască liber și fără constrângeri fiecare clipă.
Împreună spunem povestea evenimentului tău și o facem să meargă mai departe.